Aradenii au avut o evoluție buna in prima jumatate a partidei de la Bucuresti. Dupa primul sfert cele doua echipe s-au aflat la egalitate 3-3, oaspetii controland apoi si primele minute din repriza a doua cand au fost la conducere pe tabela de marcaj (3-4 si 4-5). Totusi rapidistii au fost cei care au intrat cu avantaj de +2 la pauza mare (8-6) si apoi au dominat repriza a treia. Jucatorii lui Eduard Rusu au punctat de cinci ori si au primit in schimb doar doua goluri. In ultima parte insa nervii tehnicianului Cristi Cosma au cedat la o decizie a arbitrilor pe care a contestat-o si într-un final acesta si-a scos jucatorii din apa. Echipa aradeana nu a mai continuat jocul astfel ca tabela s-a inchis la scorul de 14-9 pentru Rapid. Formatia aradeana poate pierde meciul la „masa verde”.  O decizie in acest sens va fi luata de Comisia de disciplina a FR Polo.

Rapid – AMEFA  14-9 ( 3-3, 5-3, 5-3

Rapid: Mexi, Novac Nichita 2, P. Dumitru 1, Patrascu, Mircea Mihai 2,  Cristian Tanase, Ov. Costea, Buica, Fulea 4, Tem Ionut 1, Dobre T 1, Al.  3, Fl. Ene, Lazarescu. Antrenor: Eduard Rusu

AMEFA : Hodageu, Levente Vancsik 2, Alex Baltean 1, Ronald  2,  A. Fericean,  R. Huber 2, S. Palotas, Bogdan Laza, Robert Gergelyfi 2, Vidican. Antrenor Cristi Cosma

Arbitrii: Radu Matache si Mihai Balanescu

Superioritati numerice: Rapid 5/4 si AMEFA 3/3

Penalty-uri: Rapid 1/1 si AMEFA 1/1

La Cluj, Poli a primit vizita celor de la Crisul Oradea in primul joc al finalei pentru locul 7 din Superliga Nationala. Tinerii poloisti oradeni conduc cu 1 la 0 dupa ce s-au impus cu 11 la 9. Pe parucrusl intalnirii ambele echipe au avut evolutii oscilante. Oaspetii au dominat primul si al treilea sfert in timp ce clujenii au condus ostilitatile in repriza a doua si in ultima parte. Al doilea meci al seriei se va juca la sfarsitul saptamanii viitoare.

Poli Cluj –  9-11 (1-3, 5-2, 0-4, 3-2)

Poli Cluj: M. Campean, T. Vincze 1, T. Dolha 1, M. Abrudan 1, S. Dolha 2, V. Tantau, Baloga, Gandrabura, Oniga 1,  Corcinschi, Tocan 1, Pojar 1, V. Cimpoiesu, A. Campean 1. Antrenor: Sabau.

Crisul: Doru Maior, V. Kovats 1, Serban Muresan. Gabor  2, Istvan Szabo 3,  Alex Corodeanu,  Aron Pop 1, Remus Barbu 1, Zoltan Gui 1, Cristian Dobre 1, Claudiu Alb 1, Cristian Seichei, Raul Gavris, Antrenor: E.Bajenaru.

Arbitrii: Mircea Mischian si Remus Oros

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.