Dejan Stanojevic, aproape doua luni mai sunt pina la europene. Primele zile de antrenamente au trecut deja. Cum merg lucrurile pina acum?

„Cineva ar putea spune ca este mult timp de pregatire, dar eu sunt sincer si spun ca nu este indeajuns daca vrem sa facem ceva la Europene. Dar, acesta este timpul pe care il avem la dispozitie si cu siguranta avem mult de lucru si sunt multe de pus la punct. Trebuie sa folosim fiecare antrenament si fiecare ora pe care o avem la dispozitie pentru a reusi acest lucru. Tot ce le-am promis jucatorilor mei este ca va fi foarte greu. Doresc sa fie un consum mare de energie, maxim de profesionalism atat din partea mea, dar si din partea lor. Vom vedea pe parcurs ce se intampla.”

De saptamana viitoare se incepe pregatirea la Izvorani. Acolo veti avea  la dispozitie  toti jucatorii?

„Nu vom fi cu totii pina cand Cosmin Radu nu va termina de jucat in Final Six, dar si alte echipe se confrunta aproape cu aceleasi probleme. Va termina campionatul si Dimitri Goanta in Franta, iar Andrei Busila a incheiat si el sezonul in Ungaria. In aceste zile, ne antrenam inca in bazinul Floreasca, iar in perioada urmatoare vom face antrenamente ori la Izvorani ori la Dinamo. Vom avea parte si de doua turnee de verificare pentru a vedea la cel nivel suntem si la ce sa ne asteptam mai departe.  Nu avem timp de pierdut asa ca am inceput deja pregatirea. In acest moment ma gandesc ca niciunul din jucatori sa nu aiba probleme de sanatate, sau parte de accidentari. Avem deja o problema cu Ramiro Georgescu si inca nu stiu cand el se va putea alatura lotului. Este posibil chiar sa lipseasca o luna de zile si asta chiar este o problema pentru noi. Dar aceste lucruri se intampla in sport.”

Primele antrenamente sunt axate doar pe partea de partea de pregatire fizica? 

„Chiar daca suntem la inceput, nu putem face doar pregatire fizica in aceasta perioada, trebuie sa fie si un pic de tehnica si tactica . Este cu siguranta mai mult de munca in ceea ce priveste pregatirea fizica dar nu vor lipsi nici tactica si nici tehnica. Dupa ce vom creste fizic, ne vom axa mai mult pe celelalte parti ale antrenamentului. Dar, inainte de toate, daca vrem sa obtinem ceva la Europene, si stiu ca toti ne dorim asta, trebuie sa ajungem la un nivel fizic bun pentru a face faţă celorlalte echipe din grupa noastra de la Budapesta. Daca nu reusim acest lucru, nu avem ce cauta acolo!”

Nationala Romaniei a fost repartizata in grupa A a Campionatului European de la Budapesta. Poloistii tricolori vor debuta pe 14 iulie in compania reprezentativei similare  a Georgiei, partida fiind programata  de la ora 13.00. Romania va juca apoi pe rand cu Italia (15 iulie, ora 16.00),  (17 iulie, ora 19.00), Grecia (19 iulie, ora 14.30) si  (21 iulie, ora 13.00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.