Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, marţi, 23 martie, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în această vară.

“Având în vedere circumstanţele actuale, pe baza informaţiilor date de Organizația Mondială a Sănătății, ale preşedintelui Comitetului International Olimpic şi ale premierului Japoniei, Shinzo Abe, Jocurile Olimpice urmează să fie reprogramate, dar nu mai devreme de vara anului 2021, pentru a păstra sănătatea sportivilor şi a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice precum şi a comunităţii internaţionale”, a anunţat CIO.

Măsura vizează şi Jocurile Paralimpice prevăzute în perioada 25 august – 6 septembrie.

Totodata, guvernul japonez a anuntat ca Jocurile Olimpice se vor desfăşura tot sub denumirea Tokyo 2020, deşi vor avea loc în 2021.

Jocurile Olimpice ar fi urmat să aibă loc în perioada 24 iulie – 9 august.

De la înfiinţarea Jocurilor Moderne, în 1896, este pentru prima oară când jocurile sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de două ori în timpul celor două războaie mondiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here