Alexandru Matei, de ce te-ai decis să candidezi?

M-a determinat modul în care Federația Română de Polo a abordat toate competițiile și felul în care nivelul poloistic a scăzut in ultimii ani, nu neapărat în ultimul an, în urma pandemiei, ci putem să ne raportăm și la nivelul de performanțe care a fost înregistrat in ultimii patru ani.

Cum ți se pare imaginea poloului românesc în acest moment ținând cont și de faptul că ai făcut parte din echipa care a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. 

Cred că a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, si nu numai, mă raportez aici, și cred ca sunt în asentimentul colegilor care au făcut parte din acea echipă națională extraordinară. Este cea mai frumoasă competiție de pe planetă. Ca nivel de rezultate, România era prezentă, până la acea Olimpiadă, la toate Campionatele Mondiale, la toate Campionatele Europene, eram prezenți in mass-media, „pe sticlă” așa cum se zice, și aveam o imagine foarte frumoasă, clădită cu muncă, în ani de zile. Ulterior, au venit și contra rezultatele, am părăsit Campionatul Mondial, am rămas cu un Campionat European unde ne zbatem între locurile 10-14, nu mai avem prezența pe sticlă, nu mai avem prezenta in mass-media iar la Olimpiadă am ajuns să visăm, din păcate.

Treci din apă direct la o funcție de conducere. Multă lume ar spune că te grăbești pentru că nu ai experiență.

Aici aș putea să le răspund foarte simplu. In 2017, când mi-am făcut retragerea, am condus secția de polo a Clubului Sportiv Dinamo pentru un an de zile, ulterior mi-am facut transferul in Ministerul de Interne, pe funcție de management și de execuție. Acum, in acest an am revenit in apă dintr-un imbold de pasiune, alături de colegii de la Rapid și am reușit niște rezultate bune.

Experiența se va dovedi în momentul în care voi ajunge la Federație, si a fost deja transpusă ca proiect în strategia pentru următorii 4 ani, pe care am gândit-o eu și partenerii care m-au ajutat, respectiv echipa mea. Eu sunt deschis tuturor posibilităților. Dacă eu, ca sportiv, am avut și foarte multe insuccese, să spunem așa, am învătat din ele. Probabil că așa se va intâmpla și in viitor, vor exista și probleme, vor exista și lucruri frumoase, trebuie să învătăm din ele, să mergem înainte și trebuie să readucem poloul românesc acolo unde a fost cel puțin până în 2012.

Pentru că ai vorbit de echipă. Până în această săptămână nu ai anunțat care este echipa ta, cu cine vei pleca la luptă.

In discuțiile pe care le-am avut cu toti conducătorii de club am anunțat echipa dar am ales să nu o fac public pentru că am avut nevoie de confirmarea clară, 100 % a tuturor membrilor care fac parte din ea.

Imi doresc foarte mult ca vice-președinte al FR Polo să vină Cosmin Radu, este căpitanul echipei noastre cu care am realizat cele mai multe lucruri frumoase și cele mai multe succese, și nu mai are nevoie de nicio carte de vizită pentru ce a făcut el pentru polo.

Celălalt vicepresedinte, nu mă feresc să spun, că îl aștept pe domnul Stroe Gabriel, are un club și o pepinieră frumoasă la Clubul Sportiv Triumf.

Ca secretar general am ținut legătura cu domnul Florin Ardelean, care m-a ajutat și m-a susținut în toată această campanie, și  a fost alături de polo.

În ceea ce privește functia de antrenor federal, am avut discuții fructuoase cu Edward Andrei, fost coleg de-al nostru in echipa națională, antrenor in Italia, antrenor in România, actualmente antrenor al unui club mare din Brasov.

Un președinte fără un Birou Federal nu își poate realiza proiectele. Ce poți spune despre componența biroului federal.

Este corect. Pentru ceilalți membrii din Biroul Federal îmi doresc foarte mult, așa cum este și normal să fie reprezentate cluburile mari din România, cei doi mari poli de putere, respectiv Steaua București și CSM Oradea si imi doresc să fie foarte bine reprezentate  toate zonele geografice din România.

Cei care vin la Adunarea Generală cunosc planul tău pentru următorii 4 ani. Totuși ce îți propui să faci cel mai repede?

In cadrul strategiei mele sunt câteva puncte importante. In principal, mă refer la categoria de copii și junior.i Vreau să ne intoarcem un pic in timp și să ne aducem aminte că am avut un număr foarte ridicat de copii și de juniori care veneau in bazinele noastre pentru a practica sportul de performanta, respectiv poloul pe apă. Vreau din nou să ne intoarcem la acel număr mare, să îi aducem din nou pe marginea bazinului pe copii, pentru că ei sunt baza, de acolo trebuie să plecăm. Toate rezultatele pe care le putem obtine la nivel de nationale la copii și juniori se vor reflecta la echipa națională de seniori, care este Primadona, ca să spun așa. Ea va apărea in toate reportajele din mass media, in principal.

Mi-as dori foarte tare să clarificăm situația bazinului Floreasca. Avem foarte multe promisiuni de ajutor, de la mai multe personae care s-au arătat disponibile sa ne ajute, să vedem cum putem să îmbunatățim tot ceea ce inseamnă serviciile oferite de bazinul Floreasca. Este un complex aflat în mijlocul Bucurestiului, intr-o zona foarte cunoscută, care poate aduce venituri proprii substanțiale, foarte importante pentru FR Polo.

Imi doresc, pe cît posibil să ajutăm foarte mult echipele mici, aflate la inceput de drum, care se zbat la nivel de copii, și avem cateva modalități pe care le vom discuta in Biroul Federal.

Vreau să dezvoltam foarte mult poloul românesc în centrele in care nu am reușit să il dezvoltăm. De exemplu, în Alba Iulia, să facem acel centru de excelență pentru poloul feminin. Acolo, în zona respectivă, au niste baze senzationale si antrenori buni. La Brasov, unde au inceput, sunt pe calea cea bună, dar trebuie să ii ajutam si mai mult. La Focsani există un bazin foarte frumos, trebuie discutat la nivel de Cosiliu Local ce se poate face. Avem Complexul de la Otopeni, unde putem să ne dezvoltăm, am avut câteva discutii preliminare cu cei din conducerea Primariei si sunt deschisi la infiintarea unei sectii de polo. Toată lumea asteaptă finalitatea acestor alegeri ca să vadă cu cine pot discuta. Nu se mai pune problema pe care o aveam noi, in momentul in care jucam, că nu avem bazine sau nu avem unde sa ne antrenăm. Dimpotrivă, acum avem o grămadă de locuri unde să ne antrenăm dar nu mai avem copii. Acolo trebuie să ne întoarcem și acolo trebuie să ne orientăm

Strategia noastră se mai bazează și pe imbunătățirea relațiilor dintre Federatia Romana de Polo si COSR, pe imbunătătirea relațiilor cu Ministerul Tineretului și Sportului, care au avut de suferit foarte mult, cel putin in ultimii patru ani, și pe imbunătățirea  relațiilor dintre membrii afiliați ai FR Polo.

Între primele lucruri pe care le vom face, dacă vom ajunge la Federație, într-o formație completă, Birou Federal – Președinte – Vice Președinți, va fi un audit, nu pentru a scoate în evidență ce s-a făcut greșit în trecut ci pur și simplu, pentru a știi toată lumea și toți membrii afiliați ce am preluat.

Imi mai doresc ca până la data de 1 iulie, FR Polo să funcționeze la capacitate maximă cu toate comisiile complete si validate iar în primele două săptămâni să facem o completare a statutului cu susținerea ședințelor de Birou Federal și a ședințelor de Adunare Generală în format on-line. Este un lucru care trebuia făcut de anul trecut, din luna martie, de cand a început pandemia, este un lucru care te scutea de foarte multe cheltuieli și care își dă posibilitatea de a lua niște decizii într-un mod mult mai rapid, corect și foarte transparent. Toți membrii vor avea acces la aceste înregistrări.

De asemenea, ne-am propus ca in termen de maxim un an de zile să modificăm Statutul, este un statut bătrân, completat în 2009, care trebuie adus la nivelul anilor 2020. Avem niște exemple foarte frumoase cu Federații care și-au adus la zi Statutul, precum FRNPM, și putem să luăm ca bază ceea ce au făcut ei, să începem să discutăm și să găsim cele mai bune soluții pentru că sunt foarte multe modificări de făcut in Statut.

 

  • Alegerile la Federația de Română de Polo vor avea loc pe 28 aprilie, la Izvorani
  • Actualul președinte al FRPolo este Călin Găvruș
  • Londra 2012 e ultima ediție la care nationala de polo a fost prezentă la JO. După Revoluția din 1989, poloistii tricolori au mai fost prezenți la Atlanta 1996.

1 COMENTARIU

  1. Eu vă țin pumnii ca să reușiți să scoateți din mociîrlă poloul românesc. D.voastră vă bazați pe bazinul Floreasca. Amintiți de niște centre cum Brașov, Focșani, Alba Iulia . Dar de pe Wikipedia aflăm că Budapesta are aproximativ 2o de bazine ca și Floreasca și încă vreo 8-10 de dimensiuni olimpice. Federația maghiară de polo are în evidență ! aproximativ 170 de cluburi. Sunt săptămâni când la diferite niveluri și competiții se o r g a n i z e a z ă ! peste 200 ( două sute) de meciuri de polo. Va fi greu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.