Dinamo a fost aproape sa produca surpriza în faţa campioanei CSM Digi Oradea, în meciul revansa din cadrul etapei a 12-a a Superligii Naţionale. Jucatorii lui George Georgescu au început foarte bine meciul de astazi cu doua goluri semnate de Andrei Georgescu si Ionut Vranceanu. Oradenii au restabilit egalitatea cu o dubla a lui Tiberiu Negrean, pentru ca tot alb-rosii sa inscrie ultimii in repriza I prin Szilard Demeter. Diferenţa de un gol s-a pastrat pe tabela de marcaj si la pauza mare (4-3) dar si la finalul sfertului trei (6-5). La reluarea jocului, Adrian Enescu a inscris pentru 7 la 5 iar Marius Tic a aparat un penalty. Oradenii insa nu au cedat si au redus mai intii din diferenta prin Mihnea Gheorghe pentru ca Vojislav Cupic sa aduca egalarea dintr-un penalty, cu 5 minute înainte de final. Cu mai putin de doua minute inainte de finalul meciului Mihnea Gheorghe a inscris al doilea sau gol in acest meci si si-a adus, pentru prima oară, în avantaj echipa. La urmatorul atac, Dinamo a inscris din nou prin Alex Simion din superioritate numerica, însă experienţa oradenilor şi-a spus cuvântul pe final de meci. Cu 25 de secunde inainte de fluierul final, Ramiro Georgescu l-a invins din nou pe Marius Tic si a adus victoria pentru CSM Digi Oradea. Scor final 9-8.
Mihnea Chioveanu (CSM Digi Oradea): „Cred că ne-a trecut ditamai torpila pe lângă ureche astazi. Dinamo a jucat foarte bine, noi am jucat prost în apărare şi am ratat tot ce se putea în atac. A fost o furtuna perfecta. Dar, din nou, asa cum a spus si colegul meu (n.r. Tiberiu Negrean) ieri, pur si simplu faptul ca avem mai multa experienta si reusim sa ne stapanim mai bine nervii pe final, ne face sa castigam meciuri precum cel de astazi”.
George Georgescu (antrenor Dinamo): „Nu este o intamplare jocul nostru. Ne antrenam si intram in apa sa castigam sa jucam cu orice echipa. Probabil daca mai aveam in echipa doi-trei jucatori cu mai multa experienta puteam sa facem macar un rezultat de egalitate dar noi am iesit cu capul sus din ambele meciuri. Eu imi felicit baietii pentru atitudinea pe care au avut-o in apa.”
Tot astazi, la Brasov, Steaua a invins din nou pe Sportul Corona. Dupa 16-5 in primul meci, ros-albastrii au primit astazi o replică mult mai bună din partea „studentilor” si au castigat doar la o diferenta de 4 goluri. Prima jumatate a meciului a fost foarte echilibrata, ros-albastrii avand un singur gol avantaj pe tabela de marcaj, dar a fost egalată de fiecare dată. Steaua a intrat cu avantaj minim la pauza mare (3-4). Diferenta de un gol s-a pastrat si dupa sfertul al treilea, in care ambele echipe au punctat o singura data, ambele din penalty. Steaua s-a desprins practic in ultima repriza in care a punctat de trei ori, fara sa mai primeasca vreun gol. Scor final 8-4 si la fel ca in meciul de ieri cel mai bun marcator al meciului a fost Nikola Murisic cu 5 reusite.
Superliga Nationala
Etapa a 12-a
Joi 10 Martie 2016
Sportul Studentesc Corona – Steaua Bucuresti 5-16 (0-3,1-5, 0-3, 4-5)
Dinamo – CSM Digi Oradea 8-11 (1-3, 3-2, 2-2, 2-4)
Vineri 11 Martie 2016
SPORTUL Stud. Corona – STEAUA Bucuresti 4-8 (0-1, 3-3, 1-1, 0-3)
Sportul: Razvan Moraru, Bogdan Cimpeanu, Vlad Georgescu, Codrin Cotrau, Alex Georgescu, Adrian Stan, Dragos Pandelea 1, Catalin Stan 1, Nicolae Oanta, Martin Kolarik, Robert Gergelyfi 2, Radu Buica, Antrenor: Aurelian Georgescu
Steaua: Mihai Dragusin, Djordje Filipovic 1, Petru Ianc, Nicolae Diaconu, Daniel Teohari 1, Andrei Busila, Nikola Murisic 5, Pavel Popescu, Daniel Robu, Alexandru Ghiban 1, Dimitri Goanta, Dragos Stoenescu, Cristian Calin. Antrenor: Andrei Iosep
Arbitrii: Radu Matache si Alex Mustata
Superioritati numerice: Sportul 6/0 si Steaua 3/2
Penalty-uri: Sportul 1/1 si Steaua 1/1
DINAMO Bucuresti – CSM DiGi Oradea 8-9 (3-2, 1-1, 2-2, 2-4)
Dinamo: Marius Tic, Nichita Novac, Adrian Enescu 2, Tudor Fulea 2, Andrei Prioteasa, Alex Matei, Szilard Demeter 1, Alexandru Sfarle, Marian Constantin, Andrei Georgescu 1, Ion Vranceanu 1, Nenciu Berttini, Alex Simion 1. Antrenor: George Georgescu
CSM Digi: Gojko Pijetlovic, Szabo Roland, Tiberiu Negrean 2, Dusan Markovic (suspendat), Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu, Ramiro Georgescu 2, Vojslav Cupic 2, Andrei Creţu, Viktor Kovats, Mihnea Gheorghe 2, Istvan Szabo 1, Dorin Crețu,. Antrenor: Kadar Kalman
Arbitrii: Mihnea Alexandrescu si Mihai Balanescu
Superioritati: Dinamo 9/4 si CSM 12/4
POenalty-uri: Dinamo 1/1 si CSM 2/1
Sambata 12 Martie 2016
ora 18.00 CS Poli Cluj – RAPID Bucuresti – Cluj
Duminica 13 Martie 2016
ora 10.00 CS Poli Cluj – RAPID Bucuresti – Cluj
Etapa a 11-a
Sambata 12 Martie 2016
ora 18.00 AMEFA Arad – SPORTUL Stud. Corona – Arad
Duminica 13 Martie 2016
ora 10.00 AMEFA Arad – SPORTUL Stud. Corona – Arad