Timp de 23 de minute jocul a decurs asa cum se astepta toata lumea. Ungaria a dominat si in sfertul al treilea conducea cu 7-2. In ultimele 9 minute de joc, ungurii au parte de un black-out total de care profita Germania.  Cu 2’25’’ inainte de final Bukowski inscrie pentru 8 la 7. Ungurii nu reusesc sa fructifice doua superioritati numerice iar Germania are ultima posesia in cautarea golului egalizator care insa nu a mai venit. Chiar daca a suferit, Ungaria a obtinut biletele pentru Rio si va participa pentru a 22-a oara la Jocurile Olimpice.

Daniel Varga (capitanul Ungariei): „Ungaria nu a stiut pana acum ce inseamna sa joci intr-un turneu e calificare pentru Jocurile Olimpice. Nu am obtinut mare lucru cu aceasta victorie dar puteam pierde foarte multe. Datorita istoriei pe care o avem. A fost foarte mare presiune pe noi si greu sa jucam acest meci din punct de vedere mental. Daca peste o saptamana am intalni din nou Germania cred ca putem castiga de zece ori la o diferenta de minim 5 goluri, dar astazi a fost foarte foarte greu.”

A doua echipa care merge la Rio este Spania. Ibericii au invins cu acelasi scor (8-7) ca in primul sfert pe Canada. Echipa lui Gabriel Hernandez bifeaza a 17-a prezenta la Jocurile Olimpice (a zecea la rand) in timp ce Canada trebuie sa decida daca va continuaaventura cu Porzio sau nu.

Franta castiga la loviturile de departajare biletul pentru Rio. Olanda a avut initiativa pe tot parcursul meciului: a condus cu 2 la 0 si si-a pastrat avantajul de doua goluri  (7-5) pana in ultimul sfert. In ultimele 5 minute ale reprizei a treia, Camarasa, cu trei goluri consecutive schimba jocul in favoarea Frantei (8-7) in timp ce Lindhout aduce egalarea pentru Olanda cu 1’13 secunde inainte de final. La penalty-uri, Spijker rateaza ultimul penalty pentru Olanda iar Marzouki trimite Franta la Jocurile Olimpice dupa 24 de ani.

2016 Olympic Games Men’s Qualification Tournament
Trieste (ITA)
Ziua a 6-a- Vineri, 8 Aprilie

Sferturile de finala (meciuri decisve pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio)

Ungaria – Germania 8-7 (1-0, 4-2, 2-1, 1-4)

Ungaria: V. Nagy, Zalanki, K. Manhercz 2, Erdelyi 2, Vamos, Hosnyanszky, Ad. Decker, Szivos 1, Da. Varga, De. Varga 3 (2 pen), Bedo, Harai, Bisztritsanyi. Antrenor: Tibor Benedek

Germania: Kong, Bukowski 2, Schlanstedt, Real 1, Preuss, Jungling, Nossek 2, Schueler, Stamm, Ma. Cuk 1, Restovic 1, Eidner, Hohne. Antrenor. Weissinger

Arbitrii: Peila (Usa) si Alexandrescu (Rou)

Supeioritati numerice: Ungaria 3/6 si Germania 3/12.

Penalty-uri: Ungaria 2/2

Canada – Spania 7-8 (1-2, 2-2, 0-3, 4-1)

Canada: D. Aleksic, Kudaba 1, Vikalo, Constantin-Bicari, Boyd 2, Robinson, Lapins, Graham 1, Radojcic, Conway 1, Torakis, McElroy 2, Randall. Antrenor. P. Porzio

Spagna: Lopez Pinedo, Munarriz, A. Bustos, Alarcon 1, Molina 3 (2 pen), Minguell, Sziranyi, Español 1, Tahull, F. Fernandez, Mallarach 1, Echenique 2, I. Aguilar. Antrenor. G. Hernandez

Arbitri: Putnikovic (Srb) si Szekely (Hun)

Superioritati numerice: Canada 4/12, Spania 4/9.

Penalty-uri: Spania 2/2

Franta – Olanda  12-11 (1-3, 2-1, 2-2, 3-2; 4-3)

Franta: Garsau, Saudadier, Kovacevic, Blary, Khasz, Simon 1, Crousillat, Izdinsky 1, Marzouki 2, Peisson 1, Tomasevic, Camarasa 3, Noyon. Antrenor. Bruzzo.
Olanda: Wagenaar, Frauenfelder 1, Winkelhorst 1, Van Der Horst, Gielen 2, Lindhout 2, Gottemaker, Reuten, Van Den Bersselaar, Spijker, Koopman, Lucas 2,Hoepelman. Antrenor. Van Galen.
Arbitrii: Koryzna (Pol) si Gomez (Ita).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.