Desi au trecut cateva saptamani de la startul pregatirilor pentru Campionatele Europene de la Budapesta, Dejan Stanojevici continua sa îi munceasca până la epuizare pe jucatorii săi la antrenamente. Poloistii tricolori s-au obisnuit insa cu sedintele de pregatire conduse de tehnicianul sarb

Ne-am obisnuit cu antrenamentele lui, pentru noi a fost ceva nou dar, chiar simtim ca ne fac bine aceste antrenamente si ne ajuta foarte mult. Datorita acestui lucru nu facem figuri cand stam trei ore in apa si cu inca vreo doua in sala. E o atmosfera placuta la nationala,” a spus Andrei Busila.

Inca ne resimtim. Avem dureri dupa fiecare antrenamenta, dar suntem profesionisti si ne facem treaba, ascultam ceea ce spune Dejan si avem sperante ca la aceste Campionat European ne vom prezenta asa cum trebuie,” adaugat si Tiberiu Negrean.

Primul test al nationalei după aceasta perioada de pregătire va fi  la sfarsitul saptamanii viitoare, cand tricolorii vor participa la turneul international de la Viena, unde vor intalni reprezentativele similare ale Georgiei, Slovaciei si Olandei.

Nu ne vor interesa in mod special rezultatele la acest turneu cat jocul pe care il vom presta. Avem un sistem acum, vom incerca sa-l punem in practica si cu siguranta Dejan va incerca sa ruleze toti jucatorii ”, a mai spus Tiberiu Negrean, completat fiind de Andrei Busila: „Pentru antrenor este un turneu de pregatire. Mergem acolo sa ne antrenam la fel cum am facut si la Istanbul, in iarna, cand am avut antrenamente dimineata si seara jucam. Vine si Cosmin, suntem fericiti sa il avem alaturi de noi si speram sa castigam turneul„.

Turneul de la Viena se va desfasura in zilele de 13 si 14 iunie.

Romania a fost repartizata in grupa A de la Campionatul European de la Budapesta. Poloistii tricolori vor debuta pe 14 iulie in compania reprezentativei similare  a Georgiei

Programul turneului international de la Viena (13-14 iunie 2014)

Vineri 13 iunie 

ora 09.30 Georgia – Romania

ora  11.00 Slovacia – Olanda

_______________________

ora 16.30 Olanda – Romania

ora 18.00 Slovacia – Georgia

Sambata 14 iunie 

ora 09.30 Olanda – Georgia

ora 11.00 Slovacia – Romania

_________________________

ora 16.30 meciul pentru locurile 3/4

ora 18.00 meciul pentru locurile 1/2

SAM_3509

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.