Robert Dinu s-a retras in 2008 de la echipa nationala, la finalul europenelor de la Malaga. A jucat 321 de meciuri pentru Romania si chiar a inscris un gol. Nascut in Bucuresti, Robert Dinu traieste acum la Chiavari iar viata sa se imparta intre piscina si familie. H2opolo.ro a purtat un dialog de la distanta cu fostul international roman care a acceptat să răspundă la câteva întrebări
Robert, sezonul regulat s-a incheiat in Italia, echipa la care evoluezi, Bogliasco, ocupand locul 10. Esti multumit de sezon?
Pot sa spun ca locul 10 este un rezultat sub asteptari. Dupa valoarea echipei trebuia sa fim cel putin intre primele 8 locuri din campionat. A fost un sezon greu cu multe accidentari. Singura consolare ramine calificarea la turneul final al Cupei Italiei.
Cum se face ca la 40 de ani inca mai aperi?
Am ajuns sa apar pana la 40 de ani pentru ca am o mare pasiune pentru acest sport. Am noroc si cu serviciul pe care il am, eu fiind ingrijitorul si salvamarul bazinului din Chiavari, orasul unde locuiesc. Dar mai ales familia mea ma ajuta foarte mult in tot ceea ce fac si o fac cu multa placere.
Cati ani au trecut de cand te-ai apucat de polo?
Sunt 30 de ani de cand m-am apucat de polo. In 1979 am inceput sa fac inot la clubul Dinamo. Cum parintii mei locuiesc in cartierul Obor a fost natural ca eu si fratele meu sa mergem la clubul alb-rosu. Am continuat sa inot pana in anul 1984. Apoi, timp de doi ani am facut si inot si polo. Echipa de juniori nu avea portar si Victor Stefanescu a decis ca eu sa fiu portar. Asa m-am trezit in poarta! Inalt eram, brasist si acolo am ramas pana in ziua de azi.
Cand ai inceput sa joci?
Am inceput sa joc la Dinamo in 1986. Anul urmator, sectia de juniori s-a unit cu cea a clubului CSS 1. La Dinamo am ramas pina in 1992 apoi m-a transferat la Steaua unde am evolueat pina in 1997.
Ai ales sa joci afara la 25 de ani. Care a fost traseul ? La ce echipa te-ai simtit cel mai bine?
La Olimpiada de la Atlanta am primit o oferta de a juca in Slovacia, dar m-am transferat abia in anul urmator dupa ce a terminat facultatea. Asa ca in 1997 am ajuns la Novaky, in Slovacia, unde am stat un sezon. Am revenit apoi la Steaua si dupa un an am ales sa joc in Italia. Am stat 4 ani la Chiavari (1999-2003), am evoluat un sezon la Bogliasco (2003-2004), apoi doi ani la Camogli (2004-2006), trei la Sori (2006-2009) unde am castigat si Cupa Comen (in 2008), doi ani la Chiavari 2009-2011, un sezon la Nervi (2011-2012) si apoi doi ani la Bogliasco (2012-2014). La toate echipele pe unde am jucat m-am simtit bine. Imi este greu sa aleg una anume.
Ultima ta prezenta la echipa nationala a fost la europenele de la Malaga? Ce te-a facut sa te retragi din nationala?
A fost alegerea mea! La 34 de ani, dupa o viata petrecuta departe de casa, imi era greu fara copii si sotie. Eu sunt casatorit in Italia cu Rita, o femeie si o mama extraordinara, si am doi copii. Un baiat Andrea, de 10 ani, care joaca fotbal si o fetita pe nume Beatrice, care are aproape 9 ani si face gimnastica ritmica. In timpul verii, cand eram plecat cu nationala, ii vedeam 2-3 zile pe luna si departarea de ei m-a facut sa decid sa renunt la echipa nationala. Incepusem si sa lucrez la bazin si imi era practic imposibil sa lipsesc 3-4 luni de la munca. In plus, cu inca un ciclu olimpic as fi ajuns la 38 de ani. Asa-i in viata! Ca sportiv e bine sa stii cand sa te retragi.
Care a fost cel mai placut moment petrecut cu echipa nationala? Dar cel mai greu?
Cel mai frumos moment a fost calificarea la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, iar cel mai trist…bineinteles ratarea calificari la Jocurile Olimpice din 2008. In meciul contra Canadei, nu a iesit nimic si am ramas acasa.
Cat de dificil a fost sa treci peste momentul Oradea?
A fost unul dintre cele mai grele momente din viata mea de poloist. Din fericire cu ajutorul familiei am reusit sa trec peste moment, insa nu voi uita niciodata ratarea calificarii!
Ai urmarit in acesti ani evolutia echipei nationale? Cum ai trait calificarea tricolorilor la JO?
Bineinteles ca urmaresc cu interes echipa nationala. Cand baietii s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Londra mi-au dat lacrimile de bucurie. Pentru multi dintre ei era ultimul tren pentru a ajunge la Jocurile Olimpice.
Cum ai vazut retragerea pentru un an de zile de la nationala a lui Cosmin Radu?
Cosmin a avut motivele lui pentru a se retrage de la nationala, insa nu aveam nici un dubiu, stiam ca el nu se va retrage de tot. Cred ca este poloistul care tine cel mai mult la culorile nationalei. A fost doar o chestie de principiu!
Cum vezi acum echipa nationala, cu noul tehnician, sarbul Dejan Stanojevic?
Nu il cunosc personal pe Dejan Stanojevic si nu pot sa imi dau cu parerea acum. Este de prea putin timp la carma nationalei, insa vine de la o scoala de polo importanta, asa ca, mai mult ca sigur el va face treaba buna si la noi.
Ce crezi ca trebuie schimbat in poloul romanesc pentru a avea rezultate pe plan international?
Cele mai mari echipe din lume lucreaza foarte bine la nivelul juniorilor. In momentul in care vom reusi sa scoatem in fiecare an cativa jucatori buni pentru nationala mare atunci va fi o mai mare concurenta iar nationala va avea de castigat.
Te vezi lucrand vreodata pe langa echipa nationala?
Deocamdata viata mea este aproape de Chiavari, acolo unde locuiesc, insa cum se spune in Italia…Mai dire mai…Niciodata nu spune niciodata!
Ce faci in afara de polo?
Activitatile mele in afara bazinului se reduc la munca de la bazin si la viata de familie..
Cum iti merge viata de familie?
Este cel mai frumos lucru pe care mi se putea intampla…Chiar mai frumos decat poloul pe apa….Bineinteles ca in afara sotiei si a copiilor, cand spun viata de familie ma gandesc si la parintii mei Ioan si Iuliana, la fratele Constantin (zis Bobi), cumnata Ana sau la nepoata mea Cristina.
