Stângaciul, care a împlinit 36 de ani, pe 12 iunie, a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei din Sos. Stefan cel Mare pentru care a evoluat timp de 17 ani. Începând din această vară, Andrei Georgescu va îmbrățișa cariera de antrenor de polo, în cadrul secției clubului sportiv Dinamo.
Andrei te-ai hotarat sa pui casca in cui la finalul competitional. Din pacate nu ai reusit sa iti inchei cariera cu o medalie. La ultimul tau sezon ca sportiv la Dinamo echipa a ocupat locul 4 in Superliga Nationala!
Asa este. Din pacate nu am reusit acest lucru. Eu unul, cel putin asa cred, am facut tot ce mi-a stat in putinta in duelul cu cei de la Corona Sportul Studentesc. Din pacate nu am putut sa facem un joc bun si in cel de-al 4-lea meci al finalei mici si nu am mai putut ajunge sa jucam decisivul. Mi-as fi dorit sa jucam decisivul si sa termin activitatea sportiva cu un meci la Brasov si cu medalie de gat. Poate ar fi fost si mai usor sa ma retrag. Cred ca as fi facut mai usor trecerea de la postura de jucator la cea de antrenor. Eu tin totusi capul sus si voi face urmatorul pas. Raman langa colegii mei, probabil in staff sau la juniori, in orice caz vori fi aici pe marginea bazinului, tot la Dinamo. Cred ca dupa mai bine de 17 ani 18 ani de stat in apa era momentul sa ma opresc.
Care sunt momentele care ti-au ramas in memorie, cele mai frumoase clipe petrecute la Dinamo?
In fiecare an au fost momente frumoase, nu pot sa spun unul anume.Generatiile s-au schimmbat si am ramas la echipa doar Szilard si Stoenescu, dar Dragos s-a oprit si el anul trecut dupa ce a mai jucat doi ani la Steaua. Atmosfera aici a fost intotdeauna una placuta.
Iti mai aduci aminte cum ai facut pasul la echipa mare si la ce meci?
Daca nu ma insel, cred ca a fost un meci cu Steaua. Liviu Raducanu m-a luat de-o parte si mi-a spus sa am incredere in mine si ca baietii or sa ma ajute. Eram cel mai mic din lot. Nu mai stiu exact daca am castigat sau am pierdut. Stiu ca aveam foarte mari emotii. intotdeauna cand se alinia echipa mare aici la bazin ma uitam la jucatori si ii admiram. Imi spuneam ca intr-o zi o sa ajung sa fiu ca ei. Am crezut dupa ultimul meci cu Sportul, ca imi va fi mai usor sa zic gata, am terminat, dar i-am auzit pe baieti vorbind si mi-au dat lacrimile atunci. Nu m-am mai putut abtine.
Se spune ca viatade sportiv este cea mai frumoasa iar cea de antrenor iti va scoate peri albi? Tu la ce te astepti?
Stiu. Intr-adevar este mult mai usor ca sportiv. Vii la antrenament. sari in apa respecti indicatiile antrenorului si dupa sedinta de pregatire ai plecat. Ca antrenor ai mai multe caractere de stapanit, trebuie sa accepti toanele tuturor. Eu zic ca usor-usor, cu rabdare si cu sustinerea altor colegi care au mai multa experienta o sa pot sa fac tranzitia asta de la jucator la antrenor
