Una dintre cele mai bune jucatoare de polo din România, oradeanca Johanna Toth a decis să facă un pas important in cariera sa transferandu-se  în Ungaria, la Eger. Sâmbăta trecuta, fosta jucătoare a echipei Crişul, a debutat in campionatul maghiar. Eger a disputat meciul din prima etapa in deplasare la Szentes, unde formaţia a fost invinsa cu 9-14. In a doua etapa, Eger a intalnit pe teren propriu pe UVSE, oaspetele castigand cu 20-7.

Johanna, esti prima jucatoare de polo din Romania care s-a transferat peste hotare! Ce te-a determinat sa faci acest pas?

Primul pas l-am facut in urma cu cinci ani cand, junioara fiind, am evoluat  la Honved Budapesta. Aveam 17 ani. In primul an, am jucat doar la junioare apoi am evoluat si cu echipa de senioare in divizia B. Dupa doi ani am revenit acasa pentru studii, dar tot timpul m-am gandit ca ma voi intoarce in strainatate pentru a practica polo de performanta. Nu stiam cand si unde, dar eram sigura de un singur lucru: ca am nevoie de aceasta schimbare. Domnul Orban Zoltan (fostul meu antrenor de la Crisul si secund la nationala) m -a indrumat spre aceasta alegere si m-a anuntat de aceasta posibilitate.

Ai debutat deja in campionatul din Ungaria, cum a fost primul meci?

Sambata trecuta am disputat primul meci din acest seson in deplasare cu Szentes. Noi avem o echipa foarte tanara si cu un antrenor nou. Am fost foarte motivate si ne-am dorit sa debutam cu victorie in campionat  dar, din pacate, am pierdut cu 14-9.  Rezultatele nu apar insa imediat si asta am stiut inca dinainte de startul noului sezon.

Ce ne poti spune despre echipa ta?

Ca la orice echipa si aici sunt multe schimbari de la un sezon la altul. In acest an au plecat mai multe jucatoare dupa ce sezonul trecut au obținut locul 5. In 2014 Eger a castigat campionatul, dupa ce cu un an mai devreme fusese vicecampioana. La inceput a fost o atmosfera ciudata la antrenamente dar asta pana m-am acomodat si inprietenit cu colegele de echipa. Acum este o atmosfera buna, ne intelegem și pe zi ce trece suntem mai unite.  Avem toate conditiile ca sa facem performanta.

Cum este sa il ai antrenor pe Biros Peter?

Biros Peter este un nume foarte cunoscut în acest sport și un model de urmat de tinerii poloisti, doar  este triplu campion olimpic consecutiv. Cand am aflat ca el va fi antrenorul principal am stiut ca fac o alegere buna si ca o sa am mult de invat de la el. Este chiar un avantaj pentru noi faptul ca  suntem prima lui echipa. Îmi place sa lucrez cu el. La fiecare antrenament vine cu ceva nou si ne pregateste multe  surprize.

Cum ti se pare poloul feminin din Ungaria comparativ cu ce este in Romania !

Cei care urmaresc acest sport in Romania stiu la ce nivel suntem cu poloul feminin. Suntem la inceput. Eu ma  bucur ca am avut onoarea de a contribui la infiintarea acestui sport in Oradea, Crisul fiind prima echipa din Romania. Nu pot si nu doresc sa compar cele doua campionate. Polo-ul feminin din România este la început si nu se poate compara cu nici una dintre țările de afara unde acest sport are istorie si traditie. Ajunge sa spun ca dupa 10 ani de polo, imi este greu sa tin pasul cu fetele, cel putin la primele antrenamente, dar bine inteles nu e imposibil. Am nevoie de multa rabdare, vointa si putere de munca.

Pana la urma cum ai ales sa practici acest sport?

Am inceput sa practic polo destul de tarziu la varsta de 15 ani. Inainte am facut inot si un an de baschet. Pur si simplu m am trezit intr o zi practicand polo. Cei care se satura de inot, ori se lasa ori aleg sa practice acest sport minunat. Am inceput totul de la 0 si destul de repede am prins ,,gustul” acestui sport. Inainte nu mi placea nici sa ma uit, daca vedeam la tv vreun meci de polo schimbam repede postul. E ciudat nu, cum se poate schimba un om?! ….

Care sunt planurile tale de viitor!

In viitor? Am mai multe planuri. Îmi doresc sa termin facultatea cat pot de repede pentru ca am amanat examenul de licenta pentru a putea juca in Ungaria. Asta imi doresc cel mai mult in viitorul apropiat, iar in cariera bineinteles ca imi doresc sa ajung o poloista de valoare. Pentru asta am nevoie de multa munca si seriozitate. Am auzit de la mai multi antrenori ca  ,,exercitiul este cel care detine cheia succesului”, sunt de acord si incerc sa exersez cat mai mult. Doresc sa-mi indeplinesc  visurile, iar pana atunci mai am de muncit foarte mult in acest campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.