Fostul international revine, dupa 23 de ani, la nationala de seniori in postura de selectioner. El va conduce echipa până la finalul Campionatului European 2022, cu posibilitate de prelungire a contractului până la Jocurile Olimpice din 2024.
Bogdan Rath, după 23 de ani revii la echipa națională, de data aceasta ca antrenor!
Da, revin după atâția ani într-o postură diferită și sunt foarte fericit să fac parte din acest proiect. Avem la dispozitie aproximativ 2 luni si jumatate in care voi incerca să aduc un plus echipei. Cred că vin cu o mentalitate diferită si caut să găsim niște mijloace să putem obține ceea ce ne dorim cu totii, rezultate cât mai bune. Contractul cu federatia este pâna la finalul Campionatului European de la Split și după aceea vom rediscuta proiectul si conditiile.
Este prima ta experiență ca antrenor la acest nivel. Este o provocare pentru tine aceasta nouă postură?
Să zicem că sunt niste riscuri calculate. E o provocare care mă stimulează foarte mult. Nu vreau să enumar dificultățile pe care le avem. Trebuie să găsim solutii și să ne descurcăm cu ceea ce avem dar cred că lucrurile se pot indrepta spre o directie bună si pot ajunge unde ne dorim cu toții.
Este si presiune?
Presiunea face parte din meseria noastră. Trebuie sa fie gestionată la fel ca si din postura de jucator. E normal să fie presiune. Cine zice că nu are presiune eu, personal, nu il cred. Tot ceea ce trebuie să faci este să stii cum să o gestionezi. Dacă o poți controla poti găsi si soluțiile cele mai bune de a trece peste ea.
Vii intr-un moment in care generatiile se schimbă, toti jucătorii cu experiență de la echipa natională s-au retras!
Este adevărat. Sunt lucruri foarte normale in sport. In acest moment avem un grup de jucători foarte tineri la lot. Este meseria noastră să ii creștem si să vedem cine poate face parte din echipa natională. Chiar dacă nu am foarte mult timp la dispozitie, eu sunt pozitiv si sper numai la lucruri bune pentru echipă.
Multa lume așteaptă să vină și rezultatele! Stii în ce te bagi?
Bineinteles că știu. Lumea asteaptă ca rezultatele să vină repede si să fie pozitive. Din păcate sunt niște etape prin care orice echipă trece, orice sportiv, ca si in alte activităti. Este nevoie de timp. Noi incercam să trecem totuși cât mai repede peste aceasta perioadă si să sperăm că o sa obtinem niste rezultate care să ne dea satisfacție tuturor.
Pregătirea pentru Campionatul European incepe luni cu 27 de jucători convocati. Sunt toti cei pe care ai vrut să ii vezi la lucru?
Am chemat un grup destul de mare pentru a vedea cati mai multi jucatori. Nu este un grup inchis. Este o etapa in care incerc sa ii cunosc pe cat mai multi si sa ii evalueaz. Sper ca jucatorii sa inteleaga asta.
Ai stat departe de Romania in ultimii 23 de ani. Ce mai stii de poloul romanesc?
De-a lungul anilor, chiar dacă am fost departe de Romania, eu nu m-am dezlipit total de acest sport. Am urmărit si m-am interesat de ce se intampla prin tara. Am urmarit si multi jucatori de la noi
In acest moment, este o perioada de tranzitie si la nivel federal si la nivel de jucatori. Este o schimbare de generatie. Sunt multe componente care trebuie văzute și analizate. Nu este un moment fericit, asta o stim cu totii, dar nu trebuie sa ne plangem. Trebuie sa cautam solutii.
La Campionatul European le vom avea ca adversare pe Spania, Olanda si Germania. Cum ți se pare grupa?
Spania este o pretendentă la titlu, la medalia de aur, din punctul meu de vedere. Celelalte două echipe sunt destul de greu de bătut, mai ales in momentul actual. Nu vreau să intru in detalii cu problemele pe care le avem acum. Sunt multe componente care nu sunt in favoarea noastră. Totusi, cred că putem sa avem o evolutie foarte bună, putem să ajungem acolo intr-o conditie metală bună si de ce nu, putem să incercăm să trecem de ce aceste adversare.
Lotul național de seniori va începe luni 20 iunie, la București, pregătirile pentru Campionatul European. Turneul final se va desfasura la Split, in Croatia, între 27 august – 10 septembrie. Romania a fost repartizata in grupa C alaturi de Spania, Olanda si Germania.