Federatia Spaniola de Natatie a anunta astazi intr-un comunicat postat pe site-ul oficial ca își suspenda toate activitatile și solicită amânarea Jocurilor Olimpimpice de la Tokyo 2020.
„Tinând cont de criza mondială de sănătate provocată de Covid-19 (Coronavirus), care afectează atât de grav Spania și alte țări, și după ce Guvernul Spaniei a decretat stare de urgență la 13 martie, am analizat circumstanțele și evoluția pandemiei care ne dăunează, prioritizând întotdeauna protecția sănătății tuturor celor care formează familia acvatică. Astfel, Comisia Executivă a RFEN, constituită într-o Comisie de monitorizare, cu sprijinul unanim al Comisiei Sportivilor și a Consiliului de Administrație, anunță că a luat două decizii importante:
Se suspendă toate activitățile sportive incluse în calendarele oficiale ale diferitelor specialități pentru a garanta sănătatea sportivilor, până la revenirea la starea de normalitate necesara pentru desfășurarea competițiilor.
Solicită autorităților și organismelor competente amânarea imediată a Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, pentru a păstra sănătatea sportivilor. În plus, nu sunt oferite condițiile minime care să garanteze organizarea în condiții normale, o pregătire adecvată a sportivilor pentru competitiile de calificare și nici pentru participarea celor deja clasificați.
Avem convingerea că mișcarea olimpică internațională, odată depășită această etapă de excepționalitate, va găsi momentul potrivit pentru a celebra Jocurile Olimpice fără riscuri și fără inegalități”, se arata in comunicatul dat de forul spaniol.