In drumul său spre competitia din Croația, lotul de seniori pare a fi un vapor lăsat în derivă. Tricolorii își desfășoară in această perioadă o mare parte din antrenamente în „Floreasca”, singurul bazin al Federației Române de Polo. Batrânul „Floreasca – Tolea Grințescu” nu mai arată nici măcar ca acum 10 ani, când tricolorii evoluau la Jocurile Olimpice de la Londra. Este in paragină. Cum ajungi pe marginea lui, te lovește mirosul de baltă, asta pe lângă umiditate sau căldură. Un ambient în care ar trebui ca orele de antrenament, să fie transformate în performanţă. Să nu facem însă din țânțar armăsar, si asa sunt destui în bazin. Conditiile in care se desfasoara pregatirea poate că nu vor afecta evolutia echipei la Split, in schimb o va influenta absența unor meciuri de verificare cu adversari puternici.

In lipsa unui program de pregătire clar, făcut mai mult pe genunchi, tricolorii s-au mutat ba la Alba Iulia, ba la Targu Mureș, și au disputat până acum un  singur meci internațional de verificare. Si acela cu Slovacia, o echipă clasată sub nationala noastră la ultimele editii de CE, În schimb, adversarele tricolorilor, in principiu Germania si Olanda, pe care ne gandim sa le batem, joaca la un alt nivel. Au evoluat la Cupa Samartzidis, alaturi de Muntenegru si Grecia. Germania a mai disputat inainte un amical cu muntenegrenii la Herceg Novi, iar olandezii vor participa intre 17 si 19 august la BENU Kup, in Ungaria, alaturi de reprezentativa tarii gazda (campioana europeana en-titre) Franta si Japonia. Și nationala noastra va mai juca la un turneu, la Oradea, unde vor mai fi prezente reprezentativele U19 ale Romaniei si Olandei, Rapid Bucuresti si alte echipe de club din Ungaria.

Se pot spune multe despre situatia in care a ajuns nationala masculină de polo si despre modul in care conducerea Federatiei se ascunde în spatele problemelor financiare. Acest lucru nu justifică însă lipsa de profesionalism si nici faptul că nu se ține de cuvânt.

Sperăm totuși ca jucătorii și staff-ul tehnic să depășească toate dificultățile și să reușească, printr-o prestație de excepție, să îndeplinească obiectivele propuse.

este cel mai bun loc ocupat de „naţionala” de polo a României la Campionatele Europene, în 1993 și in 2006.

2020 e ultima ediţie a CE la care România a fost reprezentată la polo, ocupînd locul 11.

La Campionatul European de la Split, naţionala României va evolua în grupa C, alături de Germania, Spania şi Olanda.

Prima clasată se va califica direct în sferturile competiţiei, iar echipele de pe locurile 2-3 vor juca în play-off, tot pentru sferturile de finală.

Campionatul European va avea loc între 27 august si 11 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.