In varsta de 39 de ani, Cosmin Radu, și-a încheiat cariera la prima reprezentativă odată cu ultimul meci de la turneul preolimpic de la Rotterdam.

A jucat pentru natională aproape 21 de ani, perioadă în care a adunat 469 de meciuri, fiind cel mai selecționat jucător din istorie, și a marcat peste 821 de goluri. Acum Căpitanul isi doreste sa revină acasă si să dea înapoi sportului care i-a oferit atât de multe in viață și pe care il iubeste toate cunoștințele și experiența acumulată în anii petrecuți la echipele din afara țării, Cosmin Radu evoluînd timp 17 ani in campionatele din Italia si Croatia.

Imaginea pe care Cosmin Radu si-a creat-o ca jucător dar si ca persoană in lumea poloului international a făcut ca numele României să fie rostit cu mult respect. A fost cel mai bun Ambasador pe care poloul romanesc l-a avut în ultimii ani.

Personalități marcante din lumea poloului mondial, coechipieri, adversari sau antrenori, toti au vorbit și vorbesc la superlativ despre Cosmin Radu.

Gianni Lonzi (fost presedinte al Comisiei Tehnice LEN, campion olimpic la Roma in 1960 cu Italia, inclus in Hall Of Fame Water Polo:

„În situația în care poloul din Romania tot timpul s-a confruntat cu probleme să vezi că cineva vrea să se intoarca acasă să dea splendoare acestui sport este un vis, măcar de-ar fi acel vis de a putea reconstrui Federatia așa cum eu mi-o amintesc din urmă cu mulți ani. Să sperăm că Radu Cosmin a invățat tot ce putea invăța de la Tolea Grintescu, care a fost un exemplu pentru toată lumea, astfel încât să vedem că infloreste din nou poloul in Romania. In echipele voastre, tinerii au jucat mai mult din pasiune decat pentru alte motive, asta spune multe, că erau indragostiti de sportul nostru, iar să stiu ca are dorinta de face ceva la Federatie este deja un prim lucru care arata  dorinta sa de a ajuta la dezvoltarea poloului in Romania. In ultimii ani nu ati fost printre cei mai buni dar să sperăm că acum. cu un nou suflu in administrație veti reusi să realizati ceea ce mereu a fost si visul vostru.”

Alessandro Campagna (antrenor nationala Italiei):

„Cosmin Radu a fost un adversar loial, un jucător extraordinar care merita să câștige mult mai mult, să zicem dacă ar fi jucat la echipe de club cu o mai mare tradiție. Dar el este un baiat foarte bun care se atașează de echipele la care merge si nu pleacă ușor. Un tip extraordinar pe care am avut norocul să il cunosc și pe care l-am apreciat ca adversar, un jucător care in ultimii zece ani a fost printre cei mai buni centri din lume.”

Filip Filipovic (căpitanul naționalei Serbiei):

„Cosmin este cu siguranță un fuoriclasse. Pe mine sincer m-a surprins cum, din punct de vedere fizic, continuă să joace și nu doar că joacă, a evoluat la un nivel ridicat atât la națională, si o face acum la echipa de club. Cu adevărat un jucător total, unul dintre cei mai buni 5 centri din lume la 39 de ani

Un fuoriclasse nu devii doar in apă. Trebuie să spun că nu am avut norocul și posibilitatea de a petrece timpul cu el, dar am atât de multi prieteni, care au jucat sau joacă încă alături de el, care imi spun că este o persoana cu adevarat splendidă si in afara apei. Ceea ce eu apreciez si mai mult pentru că in apă noi suntem adversari, devenim bestii, trebuie să fim mult mai agresivi dar în afară este cu totul altceva. Absolut toată lumea mi-a zis că este ca un urs bun si de aceea zic că pentru mine este o personalitate completă.

Îi doresc tot ce este mai bun în ceea ce urmează!”

Ivica Tucak (antrenor naționala Croației)

„Cosmin este unul dintre cei mai buni centri din lume, un jucator mare, mai ales in ultimii 15 ani. Pentru mine este o persoana incredibilă, un prieten, il stiu bine pentru că a evoluat in Croatia in ultimii 10 ani.

Ii doresc lui Cosmin toate cele bune mai departe.”

Xavi Garcia (jucător naționala Croației)

„Eu sunt un jucător in vârstă dar Cosmin este si mai bătrân ca mine, asta înseamnă că am jucat impreună și unul împotriva celuilalt timp de 20 de ani. Am fost foarte norocos să joc în aceeași echipă cu el timp de două sezoane la Primorje si pot să spun că este o persoană incredibilă, un foarte bun coechipier. Bineinteles că am mentinut legătura cu el și după aceea. Pentru mine va fi intotdeauna un foarte bun prieten. Nu conteaza unde jucăm și unde vom fi, vom rămâne mereu foarte buni prieteni.”

 

Vladimir Gojkovic (antrenor naționala Muntenegrului)

„Am jucat foarte multe meciuri impotriva lui, pentru ca a evoluat in Liga Adriatică, și pot să-mi spun părerea atât ca jucător cât și ca antrenor, in ultimii ani. Este un jucător incredibil dar înainte de toate o persoană incredibilă. Toți antrenorii care l-au avut in echipă au numai cuvinte bune despre el. Ghinionul lui a fost că nu a evoluat într-una dintre naționalele de top dar, în momentul în care a avut oferte să joace, el a rămas in continuare cu Romania și am un mare respect pentru el atât ca jucător cât si ca persoană.”

Felipe Perrone (căpitanul naționalei Spaniei):

„Nu am avut ocazia să joc cu el în aceeasi echipă dar cred că toată lumea care il cunoaște pe Cosmin stie că este un tip extraordinar. Sunt 15-16 ani de când jucăm ca adversari la competitii și intotdeauna este o mare bucurie să il pot intâlni.

Ca jucător  cred că este unul dintre cei mai buni 5 centri din lume in ultimii 15 ani si acest lucru este uimitor.

Toti il respectăm pentru că a jucat pe tot parcursul carierei doar pentru Romania.

Nu sunt eu cel mai în măsura să vorbesc despre asta, pentru că am jucat atât pentru Spania cât și pentru Brazilia, dar cred că in timpul carierei lui a avut multe ocazii de a evolua pentru alte țări și toată viata lui a încercat să dea ce e mai bun pentru Romania. De asta este un exemplu pentru toată lumea.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.