“Cos,

a venit și pentru tine momentul acela delicat fiind ultimul reprezentant al, poate, uneia dintre cele mai bune generații care a dat-o polo-ul romanesc. Te-ai retras după o ultimă încercare de a califica echipa României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ai facut-o după aproape 21 de ani (13 ani ca și căpitan) 469 de meciuri  și  821 de goluri marcate.

O carieră, la echipa națională, excepțională, începută cu un turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Sydney si sfarsita tot printr-un astfel de turneu infernal.

Am trecut prin multe împreună, și au fost o adevărată aventură cei aproape 14 ani petrecuți la echipa națională, un adevărat “roller coaster”.

Au fost dezamăgiri mari (calificări ratate la Jocurile Olimpice, o ratare a Campionatului Mondial de la Fukuoka incredibilă) dar și rezultate notabile  și bucurii imense. Nu am obținut nici o medalie (exceptând clasicul trofeu de la Istanbul, Mithat Hantal, care l-am câștigat de cel puțin 10 ori😂😂😂) la vreo competiție majoră,  dar am reușit clasificari foarte bune la Campionatele Europene (locul 4 în 2006 la Belgrad) sau la Campionatele Mondiale (un loc 6 la Montreal în 2005 si un loc 7 la Roma în 2009). Am reușit, în mare parte datorită evoluțiilor tale, ca naționala noastră sa fie respectată de către toate echipele importante ale lumii.

Ai fost, fără să exagerez cu nimic,  coechipierul cel mai eficient în fața porții, chit că vorbim de națională sau echipa de club.

Știam că orice pas care ti-l dădeam, indiferent dacă mă uitam sau nu la tine, se transforma în gol în 95% din cazuri. Pot spune că, poate aproximativ 15% din golurile marcate de tine la națională, au fost din pasele decisive date de mine (îmi pare rău că nu se ține și în sportul nostru o statistică asemănătoare ca în hochei pe gheață,  sportul indrăgit de amândoi).

Am unele regrete legate de faptul că nu am reușit să jucăm  și la o echipă de club împreună (exceptând experiența de o săptămână când am reușit să câștigam U.S.Open împreună cu New York Athletic Club în 2013).

Am fost foarte aproape în 2007 când am fost amândoi ofertați de Mladost Zagreb dar tu ai decis să continui în Italia, la R.N.Florentia. Cred că dacă alegeai în acel moment, actuala ta echipă, am fi obținut poate împreună, cel mai râvnit trofeu la nivel de cluburi, Champions League ( în acel an Mladost Zagreb, s-a calificat în Final Four, fiind invinsă de Pro Recco în semifinale)

Am trăit împreună și ne-am bucurat ca niște copii de cea mai frumoasă experiență din viața unui sportiv, participarea la Jocurile Olimpice (Londra 2012).

Am reușit un fapt incredibil de-a lungul perioadei petrecute împreună și anume, să nu ne certăm nici măcar o dată cu toate că am avut (destul de rar) opinii diferite, și poate încă le avem 😀😀.

Ai dovedit că ești loial, un coleg și un prieten în care te poți baza oricând, un om bun, cu o inimă mare, atît de mare că aproape nu iti încape în piept.

Sper ca sezonul acesta să iti îndeplinești visul de a câștiga o cupă Europeană (Cupa Len) și să câștigi, în sfârșit, primul tău titlu cu Mladost Zagreb, de campion al Croației.

La final, îți reamintesc cuvintele (care mie mi-au rămas întipărite) adresate, imperativ chiar, de către fostul antrenor al echipei naționale, Cornel Rusu, cu mult timp în urmă, după primii noștri ani jucați în străinătate.

“E datoria voastră, ca la finalul carierei, să vă întoarceți și să oferiți polo-ului romanesc toate cunoștințele și experiența acumulată în anii petrecuți la echipele din afara țării. Pentru că și polo-ul v-a dat aproape totul.”

Mult succes tovarășu’ (vorba lui nea Tolea) în tot ceea ce vei face de acum încolo!

Calu,

Fost coechipier la națională!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here