După o perioadă de odihnă binevenită, în sfârșit am început următoarea aventură din cariera profesională. O aventură pe care o așteptam cu nerăbdare ținând cont de clubul la care voi activa, Centre Natacio Mataro.
Este clubul la care am activat ca jucător, în perioada 2002 și 2007, și care a fost a doua casă pentru mine în acești 5 ani. Mataro mi-a oferit acum oportunitatea sa mă ocup de reconstructia echipei de polo masculin.
Fiind un club privat, Mataro a avut serioase probleme financiare în ultima perioadă din cauza pandemiei (a pierdut 2000 de abonați dintr-un total de 6000). Societatea a fost nevoită ca pentru sezonul următor să reducă substanțial bugetul echipei pe care o conduc (aproximativ 60% din bugetul echipei în sezonul 2020-2021)
În urma acestei decizii, doar 3 jucători care au evoluat la echipă anul trecut, vor face parte și din echipa pe care o voi conduce, majoritatea sportivilor noi veniți, fiind la prima experiență în prima liga, sau în campionatul spaniol.
Asa cum se spune, valoric, pe hartie, echipa este mai modestă decât cea din sezonul precedent, dar, după doua săptămâni de antrenamente, mi-am dat seama că exista o dorință mare din partea sportivilor de a progresa si de a a-si face „un nume” în competiția națională spaniolă. Sunt deja multe lucruri care m-au frapat atât de la negocieriile avute cu jucătorii noi veniți cât și de la compromisul pe care îl fac unii dintre jucători, legat de modul de a se prezenta si antrena.
Am jucători care muncesc: sunt profesori, comercianți sau salvamari, și deși stau la muncă 7-8 ore totuși fac și câte două sesiuni de antrenamente pe zi. Am jucători care au acceptat (chiar și din cei straini) să joace pentru echipa care o conduc pe câteva sute de euro pe lună, iar unii, și nu sunt putini, chiar și gratis (lucruri de neconceput de exemplu, pentru majoritatea jucătorilor romani). Si ca să vă dați seama cam de ce vorbesc, o sa dau exemplu unuia dintre ei care lucrează la un bazin, intr-un oraș aflat la circa 15 km de Mataro. Programul lui este de la 10.00 la 19.00 iar din cauza acestui fapt nu poate ajunge la primul antrenament programat la 10.30 iar la cel de-al doilea ajunge cu circa 40 de minute întârziere. A înțeles că pentru a face parte din echipă (cu toate că, nu ii oferim nici o compensație financiară) trebuie să se antreneze de doua ori pe zi, și a fost de acord să vină la ora 7 dimineața pentru prima sesiune de antrenament. După câteva zile, ne-am dat seama că nu poate termina toată sesiunea de antrenament la timp pentru a ajunge la gară și a lua trenul către orașul unde muncește. Asa că a venit cu o propunere, la care ma gândisem și eu înainte, dar sincer, efectiv mi-a fost jenă sa ii spun, ținând cont de situația lui. M-a întrebat la ce oră ar trebui sa vină, pentru a putea termina tot antrenamentul care îl face grupul principal mai târziu. Când i-am spus că ar trebui sa înceapă la 6.15, nu a ezitat nici un moment sa îmi spună… „nici o problemă, vin la acea oră”
Sunt lucruri care impresionează, pe care le-am trăit ca antrenor poate doar la naționala Marii Britanii, iar ca jucător doar la echipele din Spania (dar parca atunci nu mi se părea atat de fantastic sacrificiul).
Revenind la impresia generală, pot spune că am o echipă tănără, chiar foarte tânară. O echipă cu foarte putină experienta competitională. O echipă dispusă însă să se sacrifice, să sufere la antrenamente, doritoare de a învăța lucruri noi si a le pune în practică cât mai repede.
Campionatul bate la usă (prima etapă este programată pe 2 octombrie) si încă nu stăpânesc foarte bine sistemul de joc care vreau sa îl folosim pe parcursul campionatului. Nu am încă lotul complet, datorită faptului că am un un jucător american care încă nu a primit viza de lucru. Am suferit infrangeri drastice, este adevărat, împotriva campioanei Spaniei, si una dintre cele mai bune echipe de pe continent, Barceloneta (2-13 si 4-19 în Cupa Cataluniei). A urmat încă o infrangere, 10-14, cu Terassa în aceeași competitie, însă aceasta parcă a dat multă incredere echipei mele, care desi evolua cu doi copii în poarta (titularul de 17 si cel de al doilea de 15 ani, care a evoluat doua reprize) a reușit să pună în dificultate în multe situații o echipă care s-a calificat în acest sfârșit de săptămână în turul 2 din Champions League.
Obiectivul, de reconstruție a echipei si râmânerea în prima divizie spaniolă, pare complicat (din totalul celor 12 echipe, una retrogradează direct, iar penultima joaca baraj de ramanere pe prima scenă a polo-ului spaniol).
Un lucru însă este cert. Ne vom bucura, poate, de puține victorii în sezonul acesta, mai puține decât a fost obișnuit acest club în ultimii 20 de ani și eu în ultimii 5 ani, dar atunci când vom câștiga, va fi cu siguranță o bucurie imensă, atat pentru mine, cât și pentru jucătorii pe care ii voi conduce în acest sezon.
