In primul rând, bazinele in care s-au desfasurat meciurile au fost dintre cele mai moderne.
Duna Arena (incă nu s-a ajuns la un acord pentru a fi numită Tibor Benedek Arena, așa cum si-ar dori majoritatea celor care iubesc sportul cu mingea pe apă) unul dintre cele mai spectaculoase bazine, gazdă in trecut a Final Six-ului, si chiar in acest an, a poate celui mai bine organizat Campionat European de polo din istorie, a arătat trist, doar prin prisma faptului ca spectatorii nu au avut acces la turneu. Acest bazin imens si ultra-modern, nu străluceste parcă, neavand fanii maghiari si nu numai in tribune.
Bazinul de la Ostia (Italia) s-a prezentat, foarte bine, cu toate că in mod normal, nu se organizează competitii oficiale acolo, fiind un centru olimpic de pregătire, unde de regulă se pregatesc loturile nationale ale Italiei. A aratat foarte cochet, find un bazin de 30m excelent pentru acest turneu „bulă”. Ca un amănunt interesant acest complex a devenit, „casă” doar a polo-ului italian, nu si a natației, datorită unei erori in constructia bazinului. Acesta are o lungime cu cativa centimetrii mai mică de 50 metri, in acest fel, inotatorii neavand cum să se antreneze in conditii normale.
A fost o placere să am posibilitatea să vizonez toate meciurile, cu o calitate foarte bună (Ostia) si una excelentă (Budapesta), meciurile incluzând reluări si chiar secvențe din lupta care se petrece sub apă. In aceste grupe principale nu se mai acceptă transmisiunile la întâmplare, sau chiar absența lor din tururile preliminare sau din Euro Cup, ceea ce este foarte pozitiv pentru promovarea acestui sport, până la urmă de nișă.
Am observat că oarecum echipele au devenit mai echilibrate, nu mai exista 3-4 formatii incredibil de putenice (formate in majoritate din 11-12 jucatori de clasă) care existau acum 3-4 ani ( Pro Recco, Szolnok, Olimpiacos sau Jug Dubrovnik).
Jucătorii de mare valoare s-au impartit in mai multe echipe acum, bineinteles si datorită crizei Covid cand bugetele au fost reduse considerabil la unele echipe.
Echipele care s-au intarit cel mai mult prin achizitii de importante sezonul acesta au fost Brescia (printre altii, Jokovic si Vlachopoulos, Lazic sau Renzuto) și Marseille (Prlainovic, Spaic, Lazovic) cu toate că rezultatele la acest turneu nu au fost pe măsura achizitiilor, cel putin din punctul de vedere al francezilor.
Referitor la jucătorii care mi-au placut cel mai mult, l-as mentiona pe Alberto Munariz, jucătorul Barcelonetei, un jucător deja consacrat, care si-a condus echipa catre 3 succese clare in grupa B. Poate o să revin pe viitor cu un articol dedicat lui, deoarece il cunosc destul de bine, și cu siguranță, este un model de urmat pentru toți jucatorii tineri.
La capitolul jucători tineri, de perspectivă, care m-au impresionat, i-aș mentiona pe jucatorul Bresciei, Giacomo Cannella ( 23 de ani), jucatorul Ferencvarosului Vivgari Vendel ( 19 ani) ambii suteori redutabili dar si a poate celui mai tanar participant din grupe, Akhvlemediani Besarion (16 ani), jucătorul echipei Dinalo Tbilisi, un jucator fără un fizic extraordinar, dar foarte rapid si abil in fața porții, asemănător cu Andrei Prioteasa.
Că tot am amintit de un jucator român, este trist ca in această fază nu mai avem, după foarte mult timp nici o echipă, sau vreun jucator care să reprezinte Romania, expunerea noastră find din ce mai limitată pe plan international.
Tiberiu Negrean, o prezentă constantă cu Spandau Berlin in grupele principale, a decis să se intoarcă in Romania, la Steaua, nemtii suferind din punctul meu de vedere foarte mult, pierzand unul dintre cei mai valoroși atacanți ai lor. Cosmin Radu, și el prezent in ultimele sezoane, in Liga Campionilor, nu a reusit surprinzător să se califice in primele 12 echipe ale continentului, pierzand in turul preliminar in fața celor de la Ortigia Siracusa.
Singurii romăni care continuă să ne reprezinte la „masa bogaților” au rămas arbitrul Adi Alexandrescu si observatorul Mihai Simion.
Arbitrajul a fost confuz, cel puțin la inceput. In primele meciuri din grupa A jocul a fost lăsat liber si s-au fluierat foarte putine eliminări spre deosebire de meciurile din grupa B in care se fluiera orice. Din a doua rundă s-a fluierat si intr-o grupă si in cealaltă „intr-o veselie”, inclusiv cateva penalty-uri total aiurea, nefăcandu-se diferenta intre atacurile din spate, cele din față sau lateral, totul culminand cu un meci facut praf (Dinamo Tbilisi – Jadran Herceg Novi) acuzat, mai voalat, e drept, de antrenorul muntegrean la interviul de după meci.
Foarte pozitiv, cu aceste transmisiuni, a fost că exista posibilitatea după fiecare meci să asculti părerile antrenorilor principali.I ntersant interviul antrenorului echipei Ferencvaros, Zsolt Varga, dupa meciul pierdut in fața Bresciei, deși era favorit inainte de meci. Acesta a apărut zambind și foarte relaxat spunand că este un proces lung, datorită schimbării unor jucători (și nu au schimbat multi) iar rezultatele se vor vedea spre finalul sezonului (nu trebuie uitat ca in anul câștigarii Ligii Campionilor echipa sa a terminat pe locul 4 in grupa)
Celălalt interviu deosebit a fost cel al antrenorului Ortigiei, Stefano Picardo care a răspuns intrebarilor la sfarșitul meciului cu Marseille, cu ochii plini de lacrimi de fericire.
Cu siguranță echipa care a impresionat prin evoluție a fost Barceloneta dar favorita mea a fost fară discuție Ortigia Siracusa. O echipă formată din foști jucatori ai nationalei Italiei, acum la apus de carieră (Tempesti, Gallo, Giacoppo) alaturi de un grup de jucatori tineri de 17-22 ani si cu un antrenor valoros si entuziast. S-a vazut in meciurile disputate, plăcerea de a juca, sacrificiul care l-au facut in aparare (si au avut de tinut piept unor echipe super ofensive ca Pro Recco, Olimpiacos sau Marseille), fără reproșuri intre ei, doar incurajări si comunicare constructivă, totul culminand cu o bucurie extraordinară după prima lor victorie din istoria clubului in Liga Campionilor in fața celor de la Marseille.
