Am avut ocazia să urmăresc, duminică trecută, ultimele două meciuri ale sesiunii din cadrul turneului 4 din sezonul regulat al Superligii de polo.
Din cauza lucrărilor de renovare la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, meciurile s-au desfășurat in bazinul vechi, dar cochet din orașul de pe Criș.
Dimensiunile acestui bazin, mai reduse decât al unui bazin cu teren omologat pentru competițiile internaționale (30m lungime × 20m lătime), duc de obicei la multe meciuri spectaculoase cu rezultate abundante. Diferența dintre echipele cu înotători foarte buni și celelalte formații este redusă considerabil datorită spațiului mic, fiind mai greu să se poată desfășura un contraatac elaborat cu întreaga formație. Jocul devine atractiv insă și prin prisma faptului că efectiv orice șut, din extreme (chiar dacă lovești marginea bazinul) devine foarte periculos pentru portari. Aceștia sunt expuși, cu siguranță, la un număr de șuturi spre poarta lor mai mare cu cel puțin 25% decât intr-un bazin cu dimensiuni standard.
Îmi amintesc, că una dintre echipele la care am evoluat în Spania, C.N.Mataro (în perioada 2002-2007), dispunea de un astfel de bazin, si mai redus ca dimensiuni (25m × 12m), în care se disputau doar meciurile din campionatul regulat. Play-offul și meciurile din cupele europene trebuiau disputate în bazin de 30× 20 și dacă îmi aduc bine aminte și C.N.Barcelona juca, în aceleași condiții, la piscina Escullera, până la construirea actualului complex ultra-modern.
Ca o întâmplare hazlie, atunci când mi-a fost prezentat acel bazin, de către actualul antrenor al formației CSM Oradea (atunci antrenor la echipa spaniolă) prima reacție a mea, a fost „Chiar o să avem loc toți jucătorii în acest bazin?”. Răspunsul lui, dacă îmi aduc bine aminte…”Stai linistit, încăpeți, și o sa te distrezi mult, jucând „acasă” în acest bazin!”. Adevărul este că avusese mare dreptate, meciurile erau super spectaculoase, cu foarte multe goluri (îmi aduc aminte de meciuri încheiate frecvent 21-18, 17-15 etc) care făceau deliciul unui public vulcanic (tribune în ambele părți ale bazinului) existând și o presiune foarte mare asupra echipelor adverse. Cert e că la acea vreme, gigantii polo-ului din Spania (C.N.Barcelona, Barcelonetta sau C.N.Sabadel) să nu mai spun de celelalte echipe, aveau mari dureri de cap în întâlnirile cu echipa la care am evoluat.
Revenind la meciurile din campionatul României, as spune ca au fost, nu foarte spectaculoase, dar echilibrate și tensionate.
Partida Dinamo-Rapid încheiata cu scorul de 11-10, a început favorabil pentru echipa alb-rosie, care a lăsat impresia ca poate termina meciul (asa cum a facut-o în turneele precedente) cu un avantaj mare, fără să se întrebuințeze prea mult. Echipa Rapid însă (la care nu au evoluat titularii Dragoș Stoenescu și Matei Alexandru) a reușit să recupereze ușor, ușor distanta, și să pună presiune, e adevărat, nu foarte multă, pe finalul meciului. Rezultatul însă, va fi probabil o injecție de moral pentru echipa giuleșteană, care poate și-a dat seama, după acest turneu (în care a trecut și de favorita la ocuparea locului 4 in sezonul regulat, Sportul Stundentesc) că poate avea șansa, de a învinge, după foarte mulți ani (dacă nu mă înșel cel puțin 15) echipa Dinamo.
Meciul cel mai așteptat (cu toate că nu mai avea nici o importanță pentru clasament, Steaua fiind deja câștigătoarea locului 1 în sezonul regulat) CSM Oradea -Steaua, a fost unul foarte disputat. Oricare dintre combatante ar fi putut ieși câștigătoare dar confruntarea a fost pana la urmă, adjudecata de formația militară cu scorul de 7-6. Startul de meci a fost perfect pentru echipa Steaua, care datorită și evoluției foarte bune a lui Levente Vancsik (cu 2 goluri și 4-5 eliminări obținute în primele doua sferturi) și după părerea mea, jucătorul meciului, a ajuns rapid la un scor de 3-0.
Oradea însă, nu s-a panicat, și a recuperat puțin câte puțin din dezavantaj ajungând chiar să conducă în ultimul sfert cu 6-5. Orădenii au avut chiar ocazia să se desprindă decisiv la un șut al stangaciului Rogac, mingea însă, după ce a lovit bara, s-a oprit pe linia porții.
Două goluri înscrise de Ghiban și Francesco Iudean pe finalul meciului au decis rezultatul în favoarea Stelei.
Ca și concluzii:
1) am remarcat faptul că (fără să am o statistică) s-au blocat foarte multe șuturi, atat de o parte, cât și de cealaltă
2) controlul mingii în multe situații a fost deficitar, nu știu dacă a fost din cauza calității mingiilor, poate mai scăzută, dar controlul acesteia se pierdea foarte des.
3) Sincer, datorită dimensiunilor bazinului, mă așteptăm la mult mai multe goluri
4) Ramiro „Gigi””Georgescu a rămas, în ciuda celor 40 de ani, un șuteor care își asumă imediat responsabilitatea, și nu iartă, atunci când îi este lăsat un spațiu pentru a putea trage la poartă.
5) diferența de tensiune din ambele echipe. În timp ce Oradea a dat impresia unei echipe liniștite, care joacă cu calm, și aparent fără prea multă presiune, in schimb Steaua, dă senzația unei echipe super tensionate, crispate, apăsate enorm de presiunea rezultatului (poate doar zâmbetul lui Tibi Negrean, în anumite momente ale meciului a făcut nota discordantă)
Cert este că, dacă nu vor apărea surprize enorme (greu de crezut) ținând cont că Dinamo pare o echipă debusolată în acest moment, finala din acest an idntre Steaua și Oradea se anunță foarte echilibrată, și nu ar fi exclus să avem parte de câteva meciuri care se vor încheia chiar după, executarea penalty-urilor.
Play-offul pentru titlu, va începe cu meciurile din semifinale Steaua-Rapid și C.S.M.Oradea-Dinamo.
