Naţionala  României va incepe pregatirile la Oradea urmand sa participe, pe parcursul a trei saptamani, la trei actiuni: Liga Mondiala, Europa Cup si play-off-ul Campionatului European din 2018.

Antrenorul Dejan Stanojevic a convocat 17 jucatori pentru primele doua actiuni:  Mihnea Chioveanu, Alexandru Ghiban, Daniel Teohari, Victor Antipa (Steaua), Istvan Szabo, Levente Vancsik, Raul Gavriș, Nichita Ilisie, Robert Gergelify (CSM Digi Oradea), Marius Țic, Andrei Prioteasa, Tudor Fulea (Dinamo), Nicolae Oanță, Vlad Georgescu și Andrei Crețu (Corona Sportul Studențesc), Tiberiu Negrean (Spandau Berlin) si Cosmin Radu (Mladost Zagreb).

„Tricolorii” vor efectua din 8 februarie antrenamente in bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu pana la data de 12 februarie, cand este programat meciul retur cu Serbia din World League.

Partida Romania – Serbia se va disputa, luni 12 februarie, de la ora 18.00, in bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu.

Echipa nationala va pleca apoi in Ungaria pentru a participa la turneul preliminar din Europa Cup, programat in perioada 15 și 18 februarie. Romania va evolua in grupa A, de la Kecskemét, din Ungaria, alaturi de reprezentativa tarii gazda, de Spania, Georgia si Franta.

Tricolorii vor debuta impotriva Frantei, apoi in zilele urmatoare sunt programate partidele cu  Ungaria, Georgia si Spania. Se califica la turneul Final Eight (5-8 aprilie) primele trei clasate din grupa.

Nationala va reveni direct in Capitala si isi va continua, pana pe 2 martie, pregatirile pentru barajul la turneul final al Campionatului European, la Izvorani.

In play-off, Romania va intalni Cehia, primul meci fiind programat pe 24 februarie, la Izvorani, de la ora 18.00, iar retur se va juca la data de 3 martie 2018, la Brno.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.