Steaua joacă în Euro Cup după ce a fost eliminată din preliminariile Champions League.

Vicecampioana României a obţinut o singură victorie luna trecută, în ultimul meci de la turneul A, scor 21-8, cu Pays D’Aix Natation. În celelalte două partide, Steaua a pierdut cu Primorac Kotor, scor 12-15, şi cu gazda turneului, VK Novi Beograd, scor 6-20.

În Euro Cup, Marius Tic & CO joacă în această seară, primul meci din grupa D, pe terenul celor de la VK Sabac, locul 3 în Serbia în sezonul trecut. Partida va începe la ora 21:00, ora României.

Tudor Fulea, căpitanul Stelei, despre meciul cu Sabac:

„Ne aşteaptă un meci foarte greu în deplasare împotriva celor de la Sabac. Știm că joacă bine acasă și că vor pune multă presiune. Trebuie să ne pregătim foarte mult mental. Jucând în deplasare, nu o să avem parte de un joc foarte favorabil. Va fi nevoie să depunem un efort mult mai mare atât în atac, dar mai ales în apărare. O să trebuiască să ne ajutăm foarte mult. Din păcate nu avem nici tot lotul complet. Centrul nostru principal, Silvian Colodrovschi, este accidentat și nu a putut veni în această deplasare. Lipsa lui o să se simtă, dar chiar și așa intră în apă cu încredere și cu spirit de luptă. Îmi doresc să fim uniți, să luptăm pentru fiecare fază și să demonstrăm că suntem o echipă care poate să pună mari probleme, indiferent de obstacol„.

În cealaltă confruntare din grupă, se întâlnesc, la Berlin, Spandau 04 și RN Savona.

De partea ei, Dinamo a intrat direct în grupele LEN Euro Cup, şi va juca primul meci acasă. Jucătorii lui Andrei Mateiaşi vor întâlni, în bazinul Tolea Grinţescu-Dinamo, de la ora 20:30, pe Szolnoki, locul 3 în Ungaria sezonul precedent.

Cosmin Radu, veteranul lui Dinamo, despre meciul de debut.

În celălalt joc din grupa B, CN Barcelona (Spania), echipa antrenată de Andrei Iosep, întâlneşte, în Italia, pe Trieste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.