In grupa A vor evolua echipele Olympiacos, Pro Recco, Jug Dubrovnik, Spandau 04 Berlin, Marseille plus castigatoarea turneului preliminar din Italia.
In grupa B au fost repartizate Ferencvaros Budapest, Barceloneta, Waspo Hanovra, Jadran Herceg Novi şi Dinamo Tbilisi, plus castigatoarea turneului preliminar din Ungaria.
Meciurile din grupele Ligii Campionilor se vor disputa in bulă, sub formă de turnee, primele fiind programate la Ostia (14-17 decembrie, grupa A), respectiv Budapesta (15-18 decembrie, grupa B).
Asadar, în cazul în care ar câştiga turneele preliminare, Steaua Bucureşti ar urma să evolueze în grupa A, iar CSM Oradea în grupa B.
Turneele de calificare, la care iau startul 18 cluburi, vor avea loc la Siracusa şi Budapesta, între 11-15 noiembrie.
Cele doua grupe au fost împărţite în 2 subgrupe. Steaua Bucureşti va juca în Italia, în subgrupa A1, cu Ortigia, Barcelona, Jadran Split şi Primorac, iar CSM Oradea în Ungaria, în subgrupa B2, cu Vouliagmeni, Brescia şi ENKA Istanbul. Ocupantele primelor locuri din subgrupe vor juca intre ele (A1 cu A2 si B1 cu B2) pentru cele două locuri calificante în grupele principale Ligii Campionilor.