Echipa noastra a deschis scorul in partida de la Tbilisi prin Nicolae Oanta. Gazdele au reactionat insa repede si au inscris trei goluri consecutive preluand conducerea jocului. Tiberiu Negrean a redus din diferenta pentru Romania dupa ce a transformat un penalty obtinut de Mihnea Chioveanu dar tot Georgia a inchis tabela inainte de finalul reprizei. Gazdele au inscris si la inceputul sfertului al doilea marind avantajul la trei goluri (5-2). Replica tricolorilor a venit prin Ghiban si Chioveanu, dar formatia gazda a mai inscris o data prin Elez. Finalul reprizei a apartinut Romaniei care, prin golurile marcate de Busila si Teohari, a reusit sa egaleze situatia pe tabela de marcaj la jumatatea meciului (6-6). La reluarea jocului, Mihnea Chioveanu a punctat pentru 6-7 si, dupa ce Georgia a egalat inca o data, Ghiban si Roland Szabo au adus echipa noastra pentru prima data la doua goluri in fata Georgiei. Diferenta s-a pastrat s-a pastrat pana la ultima pauza. Repriza a patra a fost cea mai echilibrata din meci, ambele echipe punctand de trei ori fiecare. Cele mai multe goluri pentru Romania le-a inscris Mihnea Chioveanu (3), in timp ce Andrei Busila a celebrat intoarcerea sa la nationala cu doua goluri inscrise in poarta adversarilor. Au mai inscris pentru echipa noastra: Tiberiu Negrean si Alexandru Ghiban (cate doua goluri), Nicolae Oanta, Dimitri Goanta, Roland Szabo si Daniel Teohari, cate un gol fiecare.

Liga Mondiala – preliminarii europene

Etapa a 3-a, marti, 1 decembrie

Georgia – Romania 11-13 (4-2, 2-4, 2-4, 3-3)

Urmatorul meci al tricolorilor in Liga Mondiala este programat pe 16 februarie, anul viitor, cu Grecia, acasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.