Neînvinsă în turneul preliminar pe care l-a găzduit la mijlocul lunii septembrie, CSM Oradea caută în această seară să continue seria jocurilor bune din Liga Campionilor şi contra celor de la Hannover. Formaţia lui Petar Kovacevic vine însă după eşecul din derby-ul Superligii, scor 7-12 cu Steaua.

De partea cealaltă, la debutul acestui sezon, Hannover a fost învinsă de Spandau Berlin în SuperCupa Germaniei. Spandau a jucat cu CSM Oradea în turneul preliminar, formaţia bihoreană câştigând la limită partida.

În celălalt meci din grupa A, Steaua joacă de la ora 19:15 la Belgrad, cu Novi Beograd.

Levente Vancsik, vă pregătiţi pentru debutul în grupele Ligii Campionilor.  Crezi că puteţi începe cu dreptul?

Da, suntem într-un pas alert. Am avut foarte multe antrenamente. Ne-am pregătit mult. Suntem într-o perioadă de încărcare, pentru că este începutul sezonului şi este întotdeauna foarte dificil la început. Mă bucur că am reușit să ne calificăm în Liga Campionilor. Într-adevăr urmează Hannover, primul meci în deplasare. Mergem cu gândul de a câștiga. Eu zic ca avem sanse. Din câte știu eu, au mulți străini în echipă. Probabil că nu ne va fi ușor dar încercăm să obţinem un rezultat bun. Chiar cred că putem câștiga.

Aţi pierdut derby-ul cu Steaua, a fost un test util pentru Liga Campionilor. Nu cred că vă aștepțaţi la o asemenea diferență. 

Da, am pierdut cu 12-7. Am început prost meciul, a fost 3-0, 4-0, nu știu exact. Chiar 5-0.  În sfertul al doilea l-am pierdut și pe cel mai bun trăgător al nostru şi a contat şi acest lucru. Am făcut multe greşeli şi în atac şi în apărare. În apărare, 100%, pentru că am luat 12 goluri şi sunt foarte multe goluri. În schimb am dat doar 7. Cred că am avut destul de multe situaţii de om în plus, pe care nu am reușit să le fructificăm. A fost doar un meci, primul derby, un test, noi mergem mai departe. Încercăm să corectăm aceste greşeli în partida cu Hannover.

Cum vezi faptul că derby-ul României s-a mutat şi în Liga Campionilor?

Interesant. Nu m-aș fi așteptat să joc două echipe din România în aceeași grupă în Liga Campionilor. Este total este diferit şi nivelul este mult mai ridicat. Toată lumea vrea să demonstreze ce poate şi să se califice mai departe. Chiar cred că una dintre cele două echipe din România are șanse să ocupe unul din primele două locuri şi să meargă mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.