Tricolorii mici au încheiat neînvinși grupa după ce în ultimul meci au trecut și de echipa ţării gazdă cu scorul de 18-14.

Pe reprize scorul a fost 4-3, 3-4, 6-3 și 5-4.

Cel mai bun marcator în partida disputată marți, 3 septembrie, a fost Adrian Păscăluţă cu 6 goluri. Au mai înscris: Patrick Manciu și Andrei Ţepeluş câte 3 goluri, Mario Brebenel 2 goluri, Filip Dragomir, Richard Orsos, Octavian Mihai și Luca Istrate câte un gol fiecare.

Pentru Bulgaria au marcat: Samuil Ivanov și Veselin Gancev câte 4 goluri, Daniel Totev și Aleksandar Kamenov câte 2 goluri, Gheorghi Venov și Dario Danovski.

Tot în grupa D, marți Slovenia a dispus de Cehia cu 16-14.

În clasament, România a ocupat primul loc în grupă, cu 9 puncte, urmată de Bulgaria, 6 puncte, Slovenia, 3 puncte, Cehia, 0 puncte.

Miercuri 4 septembrie, România va înfrunta Italia, de la ora 15:15 minute în meciul de baraj pentru calificarea în sferturile de finală. Italia a ocupat ultimul loc în Grupa B, fără vreun punct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.