Alexandru Ghiban pune casca nationalei in cui. Dupa turneul preolimpic de la Rotterdam nationala a ramas fara Capitan, Cosmin Radu anuntandu-si retragerea. Astfel ca, Alexandru Ghiban a ramas ultimul dintre componentii echipei care a participat la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 care nu isi anuntase retragerea. La fel ca si coechipierii lui, Alexandru Ghiban a bifat de-a lungul carierei prezențe cu Romania la Jocurile Olimpice, la Campionate Mondiale sau Europene.
„Turneul preolimpic a fost ultimul meu turneu. Era o decizie pe care o luasem dinainte de Rotterdam. Dacă ne calificam la Jocurile Olimpice continuam si la Tokyo”
Ai ținut aceasta hotărâre pentru mult timp. Ai anuntat abia acum.
Am stat să mă gândesc foarte bine și înainte și după turneu, ca să fiu 100% convins de decizie. Pentru că viața de sportiv este scurtă și în momentul în care agăți casca încui o faci pentru toată viața. Mă rog, nu am facut-o de tot pentru că încă activez la echipă de club, doar ca in acest moment sunt accidentat. M-am gandit serios la momentul ăsta și am așteptat până acum ca să pot să facă acest anunț: turneul preolimpic de la Rotterdam a fost ultimul pentru mine la echipa națională. Am ales să mă opresc acum pentru ca urmează un nou ciclu olimpic iar in 2024 nu voi mai fi chiar tanar din punct de vedere sportiv. Este mai bine sa mă opresc în momentul ăsta.
Ții minte care a fost primul tău meci la echipa națională, când ai debutat la reprezentativa de seniori?
Da, a fost un turneu în Franța, la Aix–en–Provence, aveam 17 ani si am evoluat cateva minute. Colegii de la vremea respectiva mi-au dat incredere dar si antrenorul, Vlad Hagiu, care m-a promovat la echipa de seniori, si asa am reusit sa imi fac debutul la o varsta foarte frageda.
La turneul preolimpic de la Oradea, din 2008, ai ramas in tribune. Ai fost o dezamagire faptul ca nu ai prins lotul atunci si nu ai putut juca? Atunci nici echipa nu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing.
A fost un moment foarte dificil și pentru mine, pentru că am fost ca să zic așa primul sub linie care nu a prin turneul preolimpic dar și pentru echipa naționala pentru ca nu ne-am calificat desi era o calificare aproape sigură. Am avut foarte multe de invățat din momentul acela. Mi-am dat seama că trebuie să muncesc si mai mult pentru a nu mai fi in situatia de a ramane pe langa lotul de 13.
Următorul ciclu olimpic a fost insă altfel, s-a incheiat cu o calificare. Romania a ajuns la Jocurile Olimpice de la Londra. Au fost cei mai frumosi ani petrecuti la echipa nationala?
Da, categoric. 2009 – 2012 a fost cea mai bună perioadă din punctul meu de vedere la națională. Cea mai consistentă pentru că am avut locul 7 la Campionatul Mondial de la Roma 2009, locul 7 la Campionatul European de la Zagreb 2010 si a culminat cu obtinerea calificarii la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. E adevarat, in perioada 2004-2008 a fost un loc 4 la Campionatul European de la Belgrad, in 2006, dar per total, perioada 2009 – 2012 pentru mine, și cred că și pentru echipa națională a fost cea mai bună perioadă și mă bucur că am putut să fiu in aceasta minunata echipă.
Cum a fost? Ce iti aduci aminte de la Londra?
Nu doar de Londra imi aduc aminte ci si de toata nebunia, ca sa zic asa, care a fost dupa ce ne-am calificat de la Edmonton. La turneul preolimpic nimeni nu ne-a dat nicio sansă și noi am reușit, se poate spune, imposibilul iar apoi au urmat cateva luni in care nu imi venea sa cred ca o sa ajung la Jocurile Olimpice. In momentul in care am ajuns in Satul Olimpic, in primele 24 de ore sincer nu prea am stiut ce se intampla cu mine. Eram printre cei mai buni sportivi din lume si am trait o multime de emotii, era un amalgam de sentimente. Festivitatea de deschidere a fost un moment care poate fi unic in cariera unui sportiv si a fost si momentul in care am intrat pe Stadionul Olimpic, in care am intrat toti aliniati la brat. Cred ca am facut ceva special care sa ramana pentru totdeauna. Despre meciuri ce pot sa zic au fost unele bune, unele mai putin bune. Dar cred ca meciul cu Ungaria a fost unul dintre cele mai spectaculoase din turneul olimpic de la Londra.
Cu bune si rele cum descrii anii petrecuti la echipa natională?
Au fost 17 ani minunati. Foarte multe meciuri, multe momente. Regrete nu pot spune ca am. Poate mi-as fi dorit sa ajung la o Olimpiada, doua – trei. Am mai avut o sansa la turneul de la Trieste, unde am pierdut posibiltatea de a ajunge la penalty-uri cu Italia. Dar, per total, pot spune ca am avut o cariera foarte frumoasa la echipa nationala si mă bucur că am putut fi prezent alaturi de niste colegi minunati si de niste antrenori care mi-au impartasit foarte multe din tainele acestui sport.
