Jucatorii lui Andrei Iosep cauta revansa in fata muntenegrenilor dupa ce in tur au fost invinsi, la Bucuresti, cu 8 la 4. Atunci, campioana Romaniei a jucat de la egal la egal cu adversarii timp de trei reprize, diferenta facandu-se in ultima parte. De data aceasta centrul Mihnea Chioveanu spera ca echipa sa faca un meci bun pana la final si sa obtina o noua victorie in grupa B a competitiei.
„De la meciul tur s-a schimbat ceva in jocul nostru dar sunt convins ca asta s-a intamplat si in jocul lor. Noi speram la o disputa cat mai echilibrata la fel cum a fost si cea de la Bucuresti, in primele trei reprize. Atunci, in ultima parte nu am mai putut tine ritmul cu ei. Noi speram sa castigam de aceasta data. Nimic nu este imposibil,” a declarat Mihnea Chioveanu.
In clasament, inaintea aceste partide, Steaua ocupa locul 6 cu 12 puncte, Jadran se afla pe 5 cu 13 puncte.
Partida dintre Jadran Herceg Novi si Steaua va incepe la ora 20.00.